România și SUA efectuează zboruri de inspecție în spațiile aeriene ale Rusiei și Belarusului

România și SUA efectuează zboruri de inspecție în spațiile aeriene ale Rusiei și Belarusului
Publicat: 28/07/2014, 10:53

„O misiune comună de inspecție româno-americană va survola Rusia și Belarusul la bordul unui avion românesc de tip Antonov-30 de la 28 iulie și până la 1 august, în cadrul Tratatului internațional Cer Deschis”, a anunțat Rîjkov.

Specialiști ruși vor participa la zborul de inspecție, monitorizând respectarea parametrilor de zbor.

Avionul de tip An-30 nu este înarmat. Aeronava și echipamentele de fotografiere aeriană au fost certificate la nivel internațional, cu participarea Rusiei, garantând absența mijloacelor tehnice interzise la bord.

Semnat pe 24 martie 1992 la Helsinki, Tratatul Cer Deschis se aplică de la 1 ianuarie 2002. Documentul vizează creșterea nivelului transparenței și încrederii între statele semnatare în domeniile activităților militare și controlului armamentului. El instaurează un regim de survolare liberă a teritoriilor diferitelor state-parte la Tratat.

Tratatul a fost semnat de către 34 de state din Europa și America de Nord, membre ale Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE). Rusia a aderat pe 26 mai 2001.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Motivul pentru care un român nu mai are voie să calce timp de un an...
Gabi Bădălău, decizie RADICALĂ după ce a pierdut procesul cu Claudia Pătrășcanu! Ce urmează să...
FOTO. Gafă uriașă a uneia dintre cele mai frumoase femei
Anchetă în Timiș după ce, în spațiul public, au apărut informații că o tânără s-ar...
Doliu uriaș! A murit actorul din „Liceenii”. Anunțul trist a fost făcut de Teatrul Național...
VIDEO. Momentul în care cântăreața greacă Marinella se prăbușește pe scenă. Artista a suferit un...
Acuzații de „blat” la adresa Antena 1, după ce Nicolai Tand și Sorin Brotnei au...
Mihaela Rădulescu, apariție de infarct la 55 de ani. Decolteul uriaș a făcut victime! Fanii...
Debit triplu pe Dunăre şi Cod Roşu de ploi adus de ciclonul Ashley. Când se...
"Am murit pe masa de operație, iar ce am văzut apoi e foarte diferit de...
Parada de 1 decembrie 2024 ar putea fi mutată în altă zi! Care este motivul...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
🔥 Preț bun la Dacia Duster III! Descoperă reducerile și dotările!
Premierul Marii Britanii se va întâlni cu Ursula von der Leyen pentru îmbunătăţirea relaţiilor cu...
Ultimele zile de PACE și primele zile de război în Europa
Pedeapsă pentru Băsescu. Fostul președinte al României NU a scăpat nepedepsit
Trucuri pentru curățat husa de la telefon. Cum devine impecabilă
Ce a putut să facă un român la ușa apartamentului său, pe scara blocului. Ceilalți...
Ana Maria Vasiliu, înmormântată în rochia de mireasă! Detalii cutremurătoare
A renunțat Flick la prieteni pentru relație? „Eram văzut ca eternul burlac, petrecăreț. Eram petrecărețul...
Surpriză de neuitat pentru Livia Eftimie! Cum i-a celebrat Spike ziua de naștere
BANCUL ZILEI. Bubulina către Bulă: - Să nu se însoare cu proasta aceea!
Ce va căuta misiunea Europa Clipper de la NASA pe unul dintre sateliții lui Jupiter?